Dincolo de tăcere
E inima mea, cerând mângâiere...
Plânge şi suspină
Visând din nou la o viaţă plină...
Să cred în iubire iar a vrut
Iar tu îmi iei tot ce-am avut...
Îmi ştergi lacrimile şi durerea,
Aducându-mi din nou mângâierea.
O, Doamne! o fi un vis?
Că simt că sunt în paradis...
În colţul cel mai frumos
Şi de tristeţe el întors.
Nu e un vis trecător,
Că te simt şi-mi vine să mor...
Din nou simt că iubesc...
Doamne, oare iar greşesc?
Mă vei arunca din nou în păcat,
Cum ai mai făcut cu al meu suflet curat?
Peste limita fiinţei eu trec
Când sunt cu el şi mă petrec.
O, Doamne! e iubirea curată
La care am visat o viaţă întreagă?
Nu mă lăsa să mor acum
Când inima-mi este scrum!
De plâng, o fac că îl iubesc...
Cu inima deschisă eu îl primesc...
Uşor să mă atingă, că mor
Să nu mai ştiu ce e acela dor...
Şi ne iubim până în zori,
Îmi jura iubire de-atâtea ori...
Când îl privesc şi îl sărut
Uitând că mai există în lume gând.
Apoi pleacă şi mă uită...
Eu rămân cu inimă zdrobită...
Dar în lacrimi mă alin
Şi la Tine, Doamne, mă închin...
Că Tu, Doamne, îmi dai iubirea
Apoi mă laşi cu dezamăgirea...
Purtându-mă în amintiri,
Gândindu-mă la ce va mai fi...
Mă vezi plângând şi implorând
Nopţile cu suferinţă umplund
Tu, Doamne, mă ridici
Aducându-mi iubirea aici...
Şi când simt că iubirea moare
Doamne, îmi dai câte o rază de soare,
Îmi aperi dragostea cea mare
Şi nu mă laşi când inima mă doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu