„Nu stiu cine sunt....si nici ce caut...si nici ce vreau....dar, poate ca, voi afla curand...”
Acestea erau cuvintele mele acum ceva timp in urma....Nu stiam ce-mi doresc , nu stiam care era sensul si scopul vietii mele...dar cu trecerea timpului, pe parcurs ce ma maturizam am descoperit aceste minunate lucruri.
Dorintele noastre sunt presentimentele posibilitatilor care sunt in fiecare dintre noi.” Asta spunea Goethe candva.
Cateodata, suntem cuprinsi de un sentiment de vid existential. Nu gasim solutia care ne permite sa traim, sa iubim, sa avansam in viata, adica sa ne punem corect intrebarile, sa facem alegerile potrivite si sa gasim un sens personal al propriei vieti, sa intelegem ce anume ne face fericiti. Viata noastra poate sa se imbogateasca mereu.
Acest fir al sensului vietii poate sa fie reinnodat, pentru a se adapta noilor conditii.
Trebuie sa vedem potentialul de viata de care dispunem.Sa ascultam motorul nostru interior. Sa ne ascultam propria viata, sa o observam, sa vedem in ce punct ne gasim.
Viata nu are un singur sens, ci mii de sensuri.
Sensul pe care il putem conferii propriei vieti nu este acelasi pentru toata lumea. Este o notiune extrem de individuala. Nu exista un sens al vietii de-a gata. Trebuie sa il cautam pe al nostru, cel la care visam, cel care ne poate aduce linistea, multumirea, fericirea… trebuie sa construim fiecare pentru noi. Aceasi constructie: casa sufletului nostru!
Sensul vietii este individual. Este sensul vietii tale si nu cel pe care ti-l impun altii. Nu trebuie sa avem incredere in conformismul cultural si social care ne face prizonierii unor modalitati de gandire prestabilite si a unor tipuri de reguli de psihologie, ca o haina de-a gata care i s-ar potrivi oricui. Va exista intotdeauna si un fond cultural din care isi vor trage seva si obiectivele tale. Sensul vietii tale se va construi intotdeauna ca urmare a unei istorii de viata personale, a interactiunilor cu ceilalti, cu mediul, dar asta nu inseamna ca ceilalti ti-l dicteaza ci, prin ceilalti il descoperi, prin experientele pe care le traiesti.
Ceea ce ne va ajuta sa dam sens propriei vieti nu este atat ceea ce avem sau ceea ce obtinem, cat modul in care ne privim viata.
Anumite evenimente au consecinte imediate asupra sensului vietii, actionand ca un fel de electrosoc mintal.
Fara un sens al vietii exista riscul hazardului in viata ta. Nu ai dupa ce sa te orientezi, ce sa te ghideze, ce sa te motiveze. Lucrurile se pot petrece de-a valma, fara nicio noima. Nu ai o tinta clara, nu ai obiectivele pe care sa le urmezi. Neprevazutul constituie un element esential al existentei. Sensul vietii nu poate fi un proiect rigid pentru ca el nu este static, ci adaptativ. Trebuie sa toleram incertitudinea si faptul ca nu putem stapanii absolut totul. Nu putem controla totul si nu ne putem pune la adapost de orice. Intoleranta pentru incertitudine ne pune in pericol echilibrul psihic si aptitudinea pentru fericire.
Deoarece viata e o minune de la Dumnezeu, am putea spune ca e minunata. Insa nu toti au sansa de a-si da seama de acest lucru. Viata e pur si simplu minunata pentru micile secrete ce se lasa greu descoperite, pentru ca e de ajuns sa faci o fapta buna ca sa te simti mai bine… sa te simti om, pentru ca iubim si avem parte de iubire mereu, oriunde (dar din pacate uneori suntem orbiti de rautate si de suparare incat dragostea vine eclipsata de atata amaraciune si cu greu o mai putem vedea), pentru surprizele placute ce ne fac ziua mai buna, si pentru ca exista persoane care ne amintesc ce sens au toate acestea. Eu le chem pe toate minuni, deoarece nu toti avem capacitatea sau vointa de a le vedea: nu toti cred in existenta lor si de aceea nu au cum sa le vada sau sa le recunoasca atunci cand au parte de ele.
De cele mai multe ori deciziile pe care le luam, asteptandu-ne la o anumita traiectorie a vietii, esueaza lamentabil din cauza necunoscutelor si variabilelor din viata de zi cu zi. In viata nu avem un parcurs lin si predictibil ci plin de esecuri si regrete. Aceste regrete si esecuri se refera tocmai la divergenta dintre decizie si traiectorie.
Sper sa ma insel si sa vorbesc prostii aici si acum dar din tot ce am spus pana acum tin sa cred ca oamenii care trec zilnic pe langa noi pe strada au parul alb si riduri, cocoasa si privirea pierduta, tocmai din cauza acestor esecuri.
Evident exista si exceptii; exceptii ce fac viata dezirabila. Evident daca sti aceste lucruri te poti feri sau poti preveni anumite dezamagiri in viata.
Pentru mine sensul si traiectoria nu sunt unul si acelasi lucru.
Sensul poate avea ceva divin (totul sau nimic) in schimb traiectoria este cat se poate de umana. Si da, poate fi trasata dar nu neaparat directionata.
Cu toţii trăim pentru ceva, toţi visăm la ceva, ne dorim ceva, avem anumite priorităţi, scopuri, idealuri…
Ne dorim să avem un job stabil, care să ne placă, ne dorim o persoană lângă noi, pe care să o iubim şi care să ne iubească, pentru care să faci totul numai ca să fi fericită, o persoană cu care să întemeiezi o familie, să ai un trai decent, în care ţie şi familiei tale să nu va lipsească nimic.
Aparent totul pare simplu, dar, de fapt, nu este asa. E greu să ai un job care să te mulţumească, este şi mai greu să găseşti persoana care să te iubească aşa cum meriţi, care să fie alături de tine, care să te susţină şi să te înţeleagă.Important este să ştii ce vrei, de la tine, de la viaţă, de la cei din jur. Trebuie să fim foarte atenţi, să nu devenim atât de preocupaţi de căutarea noastră încât să nu realizăm că ceea ce cătam este chiar sub nasul nostru…e posibil să ne trezim prea târziu şi să pierdem totul…
Mă gândeam acum la acei oameni care toată viaţa lor caută ceva, care nu sunt niciodată mulţumiţi de ceea ce au şi îşi doresc tot mai mult, mă gândeam la acei oameni care nu ştiu să aprecieze toate lucrurile frumoase din viaţa lor…şi nu înţeleg de ce? Care mai este scopul dacă tot căutăm ceva la infinit, cautăm să avem mereu ceva în plus, ca şi cum am face o „colecţie” de ceva? E bine să evoluam şi să ne dorim ceva mai bun, dar oare nu ar trebui să ne bucurăm şi să apreciem ceea ce avem în fiecare moment al vieţii noastre? Oare nu ar trebui să fim recunoscători pentru toate lucrurile frumoase din viaţa noastră şi să uităm, câteodată, de „căutările” noastre?
De-a lungul anilor am tot auzit această expresie și am observat mulți oameni care ar fi interesați să afle unul din cele mai mari mistere și anume: Care este scopul vieții? Trebuie să recunosc că m-a intrigat și pe mine o lungă perioadă de timp acest fapt. După ce am analizat mai multe teorii în acest domeniu, am amestecat totul cu păreri personale și a rezultat o ecuație matematică cât se poate de evidentă.
Crezi că scopul tău pe Pământ este să muncești 8 ore pe zi, să plătești taxe și să îți iei un concediu anual prea scurt? Sau ai putea spune că scopul tău este să îți cumperi un apartament și să faci copii, apoi ești liniștit pentru că ți-ai făcut datoria onorabil.
Și care e scopul lor pe Pământ? Să își cumpere o casă și să facă alți copii? Și care e scopul copiilor lor? Să își cumpere o casă și să facă alți copii? Deci scopul nostru este procrearea? Și care este scopul procreării?
În lipsă de direcție, ne ascundem în spatele faptului că trebuie să ducem familia mai departe, tradiția, valorile morale. Că trebuie să facem totul “ca la carte”, ca ăsta este șirul normal al vieții. Dar care e scopul totusi?
Care este teoria clasică? Totul a fost creat dintr-o explozie și de acolo a rezultat un Univers mort, in afară de planeta noastră care e bine mersi, perfect creată și gândită și acel cineva care e în ceruri ne-a trimis aici cu un scop anume. Să ce? Să facem ce anume? Da, există scopuri pentru Planeta noastră, pentru a prospera, există sacrificii umane pentru a ajuta acest lucru. Dar tot nu reprezintă scopul vieții.
Imaginează-ți mulți copii care se joacă într-un spațiu special amenajat, cu topogane, balansoare, mașinuțe, jucării. Care este scopul lor în acea joacă? Noi suntem acei copii iar spațiul de joacă este acum planeta Pământ.
Absolut nimic din tot ce faci nu reprezintă un scop al vieții, ci doar o experiență pe care ai ales să o ai aici pe Pământ, înainte de a te reîntoarce în formă spirituală, unde nu poți experimenta tot ce simți în formă fizică. Crezi ca are importanță școala pe care o faci? Salariul pe care îl ai? Casa pe care ți-o cumperi? Copii pe care îi faci?Dar…sa ne oprim putin sis a ne gandim la rece… Ne naștem, trăim, murim, ne reîncarnăm, iar trăim, iar murim. Și care e scopul? Scopul este simplu și clar: viața este un simplu joc. Atât. După ce vom muri, se va trage cortina și noi – actorii de pe scenă ne vom ridica, ne vom îmbrățișa și vom alege să experimentăm iar diverse aspecte ale vieții pe Pământ, sau chiar alte planete. Crezi că Dumnezeu te-a pus aici cu un scop? Ce-ar fi dacă ți-aș spune că, deși Dumnezeu există, tu faci parte din el și TU ai decis să vii pe Pământ și ai ales corpul în care te afli acum? Ți-ai creat o schiță a viitoarei tale experiențe pe Pământ, dar ai libera alegere de a schimba acest fapt oricând.
Cum văd eu scopul vieții pe Pământ?
Văd totul ca pe o experiență pe care o alegem din forma spirituală, pentru a trăi diverse stări pe care numai în formă fizică le putem simți. Văd totul ca o simplă joacă a îngerilor, adică a noastră. Scopul vieții pe Pământ este acela de a experimenta iubirea, dragostea, suferința, de a crea experiențe umane.
Scopul este acela de a trăi cu pasiune, de a-ți urma visurile, de a avea încredere în tine, de a ignora miliardele de oameni care în vecii vecilor te vor descuraja, pentru că nu vor ca tu să faci ceea ce lor le-a fost teamă să încerce. Scopul vieții este să fim copii jucăuși și puțini nebuni, să savurăm absolut fiecare secundă aici, să creăm experiențe cât mai utile, să iubim sincer și cu pasiune, să avem în permanență acel nivel de energie care ne face să simțim că trăim. Apoi, după ce Mama ne va chema acasă, vom alege să revenim sub altă formă și să o luăm de la capăt.
Ce rămâne de făcut?
Trăiește, iubește, suferă, menține sufletul de copil, experimentează, nu te descuraja, îmbrățișează miracolul vieții, chiar și atunci când suferi cel mai mult. Nu te lăsa furat de mirajul robotizării din societate și nu deveni dependent de acordul altora. Alege-ți unul sau mai multe visuri și începe o călătorie spre a le împlini. Nu rezultatul contează, cât drumul până acolo.
Ai încredere în tine, pentru că faci parte din aceeași esență divină care ne leagă pe toți. Nu-ți înfrâna plăcerile, pentru că în final nimeni nu te va pedepsi pentru că te-ai lăsat pradă lor. Nu ești acest corp în care te afli, ci mult mai mult. Ai ales să vii aici, dar dacă îți înfrânezi toate visurile și te lași descurajat, nu vei avea parte de o experiență deosebită în acest minunat teren de joacă.
Ulterior, viata mi-a aratat ca nu e chiar ca in carti, ca modelele gasite de mine, desi valabile, sunt greu de pastrat. Ca oamenii reali sunt plini de “bube” si “hibe”, ca nuantele de gri sunt mai multe decat am vrea sa recunoastem, ca oamenii reactioneaza in functie de circumstante, ca suntem in stare de gesturi si fapte reprobabile in momentul in care suntem cu spatele la colt.
Si atunci modelul s-a schimbat. Si nu a mai fost cineva anume, ci un stil de viata. Pe care l-am cautat cativa ani buni, un stil de viata care sa contina doua elemente principale. Unul dintre ele era libertatea, capacitatea de a decide eu pentru mine. Al doilea era posibilitatea de a face ceva ce imi place, sa nu simt ca muncesc din obligatie, ci din placere…si din acea placer sa imi pot satisface toate dorintele.
Acum, modelul meu este in continuare unul de “cum as vrea sa fie viata mea”, asemenea vietii mamei mele: sa fac ce imi place, sa-mi pastrez un echilibru psihic, asemenea unui scaun cu patru picioare, care atunci cand se va strica, sa nu decad, ci sa-mi dea mai multa forta, mai multa putere ca sa pot merge mai departe; imi doresc sa-mi traiesc viata linistita, fericita, imi doresc sa fiu iubita, respectata si apreciata pentru ceea ce fac si ca orice om imi doresc o familie fericita, alaturi de care sa ma pot bucura de acest minunat cadou de la Dumnezeu.
Sper sa fiu in stare sa iau deciziile cele mai bune in momentele cu adevarat importante in viata mea. Si sper sa imi permit sa gresesc si peste 20 de ani, ca sa am de unde invata.
