SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ PROTEJĂM NATURA ŞI APA

Natura ne dăruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a ştiut sau a uitat să protejeze aceste daruri pentru el şi pentru generaţiile următoare. În condiţiile epocii contemporane, caracterizate prin creştere demografică, industrializare şi prin acţiunea deseori necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema protecţiei mediului înconjurător. În această problemă latura educativă are un rol determinant. Educaţia pentru mediu ne priveşte în egală măsură pe toţi, adulţi sau copii, iar problema, deşi nu e nouă, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau

obiectiv în cadrul unor discipline ca ştiinţe, chimie, biologie, geografie,etc.
            Dacă ne întrebăm ce şansă are educaţia pentru mediu într-o lume mânată de interese materiale şi ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părăsiţi de optimism, să fim convinşi că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educaţia ecologică are şanse mari. Cei mici trebuie să înţeleagă că pe Terra există interdependenţă între populaţia umană şi nenumăratele specii de plante şi animale, între societate şi ciclurile biologice din natură, care au mare nevoie de noi, au mare nevoie să le protejăm. Aceasta se poate face atât prin lecţiile de la limba română, cunoaşterea mediului, ştiinţe, educaţie plastică, dar si prin activităţile extracurriculare speciale. Apoi să-i facem să înţeleagă necesitatea cuceririlor ştiinţei si tehnicii care nu trebuie să devină duşmani ai naturii, ci în concordanţă cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei ,exploatarea judicioasă a pădurilor, a bogăţiilor solului şi subsolului, pentru a păstra frumuseţile naturale ale munţilor, curăţenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor şi implicit omului . Omul este în acelaşi timp creaţie şi creator al mediului său înconjurător, care îi asigură existenţa fizică şi îi oferă posibilitatea

unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale şi spirituale.
            Elevii trebuie să devină prieteni ai naturii, cu condiţia să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, s-o priveşti ca un adevărat ecolog-cetăţean ce doreşte nu o natură strivită, cu gândul refacerii ei, ci conştient că apără şi conservă una dintre bogăţiile cu care noi, românii ne mândrim. Ce ne oferă natura în schimbul prieteniei noastre? Pe lângă bucuria clorofilei, foşnetul arborilor, cântecul păsărilor, susurul apei, atât de poetice şi fără de care n-am putea trăi, ne dă cel mai prozaic, dar de nelipsit bun, hrana cea de toate zilele şi apa de care nu ne putem lipsi. Credeţi că acest lucru ar fi posibil dacă ar dispărea Soarele, circuitul apei în natură?
            Noi, elevii,toţi oamenii,  trebuie să înţelegem şi să acceptăm că, oricâtă matematică, fizică, chimie ar şti un absolvent, orice talent economic şi spirit de iniţiativă ar avea, toate devin inoperabile şi inutile dacă trăim o viaţă precară într-un mediu alterat, sau dacă ne sufocăm progresiv într-un mediu căruia nu mai avem ce-i face.

Un prim lucru pe care-l putem face ar fi, să-i facem pe oameni să înţelegă importanţa apei pe Pământ, astfel încât să păstrăm toate resursele de apă, de care dispunem, curate, să nu le mai poluăm, dar cel mai important lucru este să învăţăm să avem grijă de noi, de nevoile noastre şi astfel vom conştientiza cât de necesară ne este apa în viaţa noastră.

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a folosit apa în diferite scopuri. La început a folosit apa izvoarelor, a pâraielor, a râurilor; cu timpul a folosit apele pentru transport, mergând iniţial în sensul curenţilor, apoi a învăţat să călătorească şi împotriva curentului şi să plutească pe apa lacurilor, a mărilor şi a oceanelor.

Apa i-a dat omului şi resurse de trăi: alge, peşti, mamifere acvatice, unele săruri minerale, pescuitul fiind una dintre primele îndeletniciri ale omului. Importanţa apei devine şi mai mare în deşerturi, unde aceasta este foarte preţioasă, scumpă, şi se foloseşte până la ultima picătură.

Pentru viaţa economică este importantă şi zăpada, deoarece prin topirea ei se înmagazinează în sol mari cantităţi de apă , favorizând agricultura regiunilor de stepă.

Deci, iată câteva întrebuinţări ale apei de care omul nu se poate lipsi.

Idealul meu in viata

„Nu stiu cine sunt....si nici ce caut...si nici ce vreau....dar, poate ca, voi afla curand...”

Acestea erau cuvintele mele acum ceva timp in urma....Nu stiam ce-mi doresc , nu stiam care era sensul si scopul vietii mele...dar cu trecerea timpului, pe parcurs ce ma maturizam am descoperit aceste minunate lucruri.

Dorintele noastre sunt presentimentele posibilitatilor care sunt in fiecare dintre noi.” Asta spunea Goethe candva.

Cateodata, suntem cuprinsi de un sentiment de vid existential. Nu gasim solutia care ne permite sa traim, sa iubim, sa avansam in viata, adica sa ne punem corect intrebarile, sa facem alegerile potrivite si sa gasim un sens personal al propriei vieti, sa intelegem ce anume ne face  fericiti. Viata noastra poate sa se imbogateasca mereu.

Acest fir al sensului vietii poate sa fie reinnodat, pentru a se adapta noilor conditii.

Trebuie  sa vedem potentialul de viata de care dispunem.Sa ascultam motorul nostru interior. Sa ne ascultam propria viata, sa o observam, sa vedem in ce punct ne gasim.

Viata nu are un singur sens, ci mii de sensuri.

Sensul pe care il putem conferii propriei vieti nu este acelasi pentru toata lumea. Este o notiune extrem de individuala. Nu exista un sens al vietii de-a gata. Trebuie sa il cautam pe al nostru, cel la care visam, cel care ne poate aduce linistea, multumirea, fericirea… trebuie sa construim fiecare pentru noi. Aceasi constructie: casa sufletului nostru!

Sensul vietii este individual. Este sensul vietii tale si nu cel pe care ti-l impun altii. Nu trebuie sa avem incredere in conformismul cultural si social care ne face prizonierii unor modalitati de gandire prestabilite si a unor tipuri de reguli de psihologie, ca o haina de-a gata care i s-ar potrivi oricui. Va exista intotdeauna si un fond cultural din care isi vor trage seva si obiectivele tale. Sensul vietii tale se va construi intotdeauna ca urmare a unei istorii de viata personale, a interactiunilor cu ceilalti, cu mediul, dar asta nu inseamna ca ceilalti ti-l dicteaza ci, prin ceilalti il descoperi, prin experientele pe care le traiesti.

Ceea ce ne va ajuta sa dam sens propriei vieti nu este atat ceea ce avem sau ceea ce obtinem, cat modul in care ne privim viata.

Anumite evenimente au consecinte imediate asupra sensului vietii, actionand ca un fel de electrosoc mintal.

Fara un sens al vietii exista riscul hazardului in viata ta. Nu ai dupa ce sa te orientezi, ce sa te ghideze, ce sa te motiveze. Lucrurile se pot petrece de-a valma, fara nicio noima. Nu ai o tinta clara, nu ai obiectivele pe care sa le urmezi. Neprevazutul constituie un element esential al existentei. Sensul vietii nu poate fi un proiect rigid pentru ca el nu este static, ci adaptativ. Trebuie sa toleram incertitudinea si faptul ca nu putem stapanii absolut totul. Nu putem controla totul si nu ne putem pune la adapost de orice. Intoleranta pentru incertitudine ne pune in pericol echilibrul psihic si aptitudinea pentru fericire.

Deoarece viata e o minune de la Dumnezeu, am putea spune ca e minunata. Insa nu toti au sansa de a-si da seama de acest lucru. Viata e pur si simplu minunata pentru micile secrete ce se lasa greu descoperite, pentru ca e de ajuns sa faci o fapta buna ca sa te simti mai bine… sa te simti om, pentru ca iubim si avem parte de iubire mereu, oriunde (dar din pacate uneori suntem orbiti de rautate si de suparare incat dragostea vine eclipsata de atata amaraciune si cu greu o mai putem vedea), pentru surprizele placute ce ne fac ziua mai buna, si pentru ca exista persoane care ne amintesc ce sens au toate acestea. Eu le chem pe toate minuni, deoarece nu toti avem capacitatea sau vointa de a le vedea: nu toti cred in existenta lor si de aceea nu au cum sa le vada sau sa le recunoasca atunci cand au parte de ele.

De cele mai multe ori deciziile pe care le luam, asteptandu-ne la o anumita traiectorie a vietii, esueaza lamentabil din cauza necunoscutelor si variabilelor din viata de zi cu zi. In viata nu avem un parcurs lin si predictibil ci plin de esecuri si regrete. Aceste regrete si esecuri se refera tocmai la divergenta dintre decizie si traiectorie.
Sper sa ma insel si sa vorbesc prostii aici si acum dar din tot ce am spus pana acum tin sa cred ca oamenii care trec zilnic pe langa noi pe strada au parul alb si riduri, cocoasa si privirea pierduta, tocmai din cauza acestor esecuri.
Evident exista si exceptii; exceptii ce fac viata dezirabila. Evident daca sti aceste lucruri te poti feri sau poti preveni anumite dezamagiri in viata.
Pentru mine sensul si traiectoria nu sunt unul si acelasi lucru.
Sensul poate avea ceva divin (totul sau nimic) in schimb traiectoria este cat se poate de umana. Si da, poate fi trasata dar nu neaparat directionata.

Cu toţii trăim pentru ceva, toţi visăm la ceva, ne dorim ceva, avem anumite priorităţi, scopuri, idealuri…

Ne dorim să avem un job stabil, care să ne  placă, ne dorim o persoană lângă noi, pe care să o iubim şi care să ne iubească, pentru care să faci totul numai ca să fi fericită, o persoană cu care să întemeiezi o familie, să ai un trai decent, în care ţie şi familiei tale să nu va  lipsească nimic.

Aparent totul pare simplu, dar, de fapt, nu este asa. E greu să ai un job care să te mulţumească, este şi mai greu să găseşti persoana care să te iubească aşa cum meriţi, care să fie alături de tine, care să te susţină şi să te înţeleagă.Important este să ştii ce vrei, de la tine, de la viaţă, de la cei din jur. Trebuie să fim foarte atenţi, să nu devenim atât de preocupaţi de căutarea noastră încât să nu realizăm că ceea ce cătam este chiar sub nasul nostru…e posibil să ne trezim prea târziu şi să pierdem totul…

Mă gândeam acum la acei oameni care toată viaţa lor caută ceva, care nu sunt niciodată mulţumiţi de ceea ce au şi îşi doresc tot mai mult, mă gândeam la acei oameni care nu ştiu să aprecieze toate lucrurile frumoase din viaţa lor…şi nu înţeleg de ce? Care mai este scopul dacă tot căutăm ceva la infinit, cautăm să avem mereu ceva în plus, ca şi cum am face o „colecţie” de ceva? E bine să evoluam şi să ne dorim ceva mai bun, dar oare nu ar trebui să ne bucurăm şi să apreciem ceea ce avem în fiecare moment al vieţii noastre? Oare nu ar trebui să fim recunoscători pentru toate lucrurile frumoase din viaţa noastră şi să uităm, câteodată, de „căutările” noastre?

De-a lungul anilor am tot auzit această expresie și am observat mulți oameni care ar fi interesați să afle unul din cele mai mari mistere și anume: Care este scopul vieții?

Trebuie să recunosc că m-a intrigat și pe mine o lungă perioadă de timp acest fapt. După ce am analizat mai multe teorii în acest domeniu, am amestecat totul cu păreri personale și a rezultat o ecuație matematică cât se poate de evidentă.

Crezi că scopul tău pe Pământ este să muncești 8 ore pe zi, să plătești taxe și să îți iei un concediu anual prea scurt? Sau ai putea spune că scopul tău este să îți cumperi un apartament și să faci copii, apoi ești liniștit pentru că ți-ai făcut datoria onorabil.

Și care e scopul lor pe Pământ? Să își cumpere o casă și să facă alți copii? Și care e scopul copiilor lor? Să își cumpere o casă și să facă alți copii? Deci scopul nostru este procrearea? Și care este scopul procreării?

În lipsă de direcție, ne ascundem în spatele faptului că trebuie să ducem familia mai departe, tradiția, valorile morale. Că trebuie să facem totul “ca la carte”, ca ăsta este șirul normal al vieții. Dar care e scopul totusi?

Care este teoria clasică? Totul a fost creat dintr-o explozie și de acolo a rezultat un Univers mort, in afară de planeta noastră care e bine mersi, perfect creată și gândită și acel cineva care e în ceruri ne-a trimis aici cu un scop anume. Să ce? Să facem ce anume? Da, există scopuri pentru Planeta noastră, pentru a prospera, există sacrificii umane pentru a ajuta acest lucru. Dar tot nu reprezintă scopul vieții.

Imaginează-ți mulți copii care se joacă într-un spațiu special amenajat, cu topogane, balansoare, mașinuțe, jucării. Care este scopul lor în acea joacă? Noi suntem acei copii iar spațiul de joacă este acum planeta Pământ.

Absolut nimic din tot ce faci nu reprezintă un scop al vieții, ci doar o experiență pe care ai ales să o ai aici pe Pământ, înainte de a te reîntoarce în formă spirituală, unde nu poți experimenta tot ce simți în formă fizică. Crezi ca are importanță școala pe care o faci? Salariul pe care îl ai? Casa pe care ți-o cumperi? Copii pe care îi faci?Dar…sa ne oprim putin sis a ne gandim la rece… Ne naștem, trăim, murim, ne reîncarnăm, iar trăim, iar murim. Și care e scopul? Scopul este simplu și clar: viața este un simplu joc. Atât. După ce vom muri, se va trage cortina și noi – actorii de pe scenă ne vom ridica, ne vom îmbrățișa și vom alege să experimentăm iar diverse aspecte ale vieții pe Pământ, sau chiar alte planete. Crezi că Dumnezeu te-a pus aici cu un scop? Ce-ar fi dacă ți-aș spune că, deși Dumnezeu există, tu faci parte din el și TU ai decis să vii pe Pământ și ai ales corpul în care te afli acum? Ți-ai creat o schiță a viitoarei tale experiențe pe Pământ, dar ai libera alegere de a schimba acest fapt oricând.

Cum văd eu scopul vieții pe Pământ?
Văd totul ca pe o experiență pe care o alegem din forma spirituală, pentru a trăi diverse stări pe care numai în formă fizică le putem simți. Văd totul ca o simplă joacă a îngerilor, adică a noastră. Scopul vieții pe Pământ este acela de a experimenta iubirea, dragostea, suferința, de a crea experiențe umane.

Scopul este acela de a trăi cu pasiune, de a-ți urma visurile, de a avea încredere în tine, de a ignora miliardele de oameni care în vecii vecilor te vor descuraja, pentru că nu vor ca tu să faci ceea ce lor le-a fost teamă să încerce. Scopul vieții este să fim copii jucăuși și puțini nebuni, să savurăm absolut fiecare secundă aici, să creăm experiențe cât mai utile, să iubim sincer și cu pasiune, să avem în permanență acel nivel de energie care ne face să simțim că trăim. Apoi, după ce Mama ne va chema acasă, vom alege să revenim sub altă formă și să o luăm de la capăt.

Ce rămâne de făcut?
Trăiește, iubește, suferă, menține sufletul de copil, experimentează, nu te descuraja, îmbrățișează miracolul vieții, chiar și atunci când suferi cel mai mult. Nu te lăsa furat de mirajul robotizării din societate și nu deveni dependent de acordul altora. Alege-ți unul sau mai multe visuri și începe o călătorie spre a le împlini. Nu rezultatul contează, cât drumul până acolo.

Ai încredere în tine, pentru că faci parte din aceeași esență divină care ne leagă pe toți. Nu-ți înfrâna plăcerile, pentru că în final nimeni nu te va pedepsi pentru că te-ai lăsat pradă lor. Nu ești acest corp în care te afli, ci mult mai mult. Ai ales să vii aici, dar dacă îți înfrânezi toate visurile și te lași descurajat, nu vei avea parte de o experiență deosebită în acest minunat teren de joacă.

Ulterior, viata mi-a aratat ca nu e chiar ca in carti, ca modelele gasite de mine, desi valabile, sunt greu de pastrat. Ca oamenii reali sunt plini de “bube” si “hibe”, ca nuantele de gri sunt mai multe decat am vrea sa recunoastem, ca oamenii reactioneaza in functie de circumstante, ca suntem in stare de gesturi si fapte reprobabile in momentul in care suntem cu spatele la colt.

Si atunci modelul s-a schimbat. Si nu a mai fost cineva anume, ci un stil de viata. Pe care l-am cautat cativa ani buni, un stil de viata care sa contina doua elemente principale. Unul dintre ele era libertatea, capacitatea de a decide eu pentru mine. Al doilea era posibilitatea de a face ceva ce imi place, sa nu simt ca muncesc din obligatie, ci din placere…si din acea placer sa imi pot satisface toate dorintele.

Acum, modelul meu este in continuare unul de “cum as vrea sa fie viata mea”, asemenea vietii mamei mele: sa fac ce imi place, sa-mi pastrez un echilibru psihic, asemenea unui scaun cu patru picioare, care atunci cand se va strica, sa nu decad, ci sa-mi dea mai multa forta, mai multa putere ca sa pot merge mai departe; imi doresc sa-mi traiesc viata linistita, fericita, imi doresc sa fiu iubita, respectata si apreciata pentru ceea ce fac si ca orice om imi doresc o familie fericita, alaturi de care sa ma pot bucura de acest minunat cadou de la Dumnezeu.

Sper sa fiu in stare sa iau deciziile cele mai bune in momentele cu adevarat importante in viata mea. Si sper sa imi permit sa gresesc si peste 20 de ani, ca sa am de unde invata.

Invidia

Exista o multitudine de motive: de la invidia pura, la lasitate, la dorinta de a se pozitiona pe sine intr-o lumina favorabila si de a-i critica pe ceilalti. Cel care barfeste, e posibil sa nu se poata ridica la nivelul cerut  si sa incerce sa ii coboare astfel in ochii altora  pe cei mai buni -profesional vorbind- ca el. Sau, exista unul din cele mai simple motive: rautatea feminina.

Invidia, ca si gelozia, prospera din cauza diferentelor dintre oameni. Aceste diferente sunt de mai multe feluri:

·         diferente biologice minore arbitrare. Unele n-au nici o semnificatie in sine: culoarea parului sau a ochilor, daca ne place sau nu gustul de avocado;

·         variabilitatea inzestrarilor biologice. Variem ca inaltime, inteligenta, muzicalitate si asa mai departe; desi aceste talente pot fi incurajate sau ignorate, in functie de circumstante, exista limite impuse de mostenirea genetica.

·         diferentele sociale arbitrare: faptul ca ne-am nascut intr-o tara bogata sau saraca si intr-o clasa sociala sau in alta este o chestiune de sansa.

Atitudinile sociale influenteaza si felul in care ne percepem diferentele biologice - culoarea pielii este cel mai evident exemplu, altul fiind sexul. Cu cat obiectul invidiei noastre se afla mai sus, cu atat noi ne plasam mai jos: "Are totul: arata bine, are succes, bani,  iar eu n-am nimic, absolut nimic!".

Cand ne cuprinde invidia, uitam toate lucrurile bune legate de noi insine si ne obsedeaza numai ceea ce nu suntem sau nu avem. Invidia apare din insecuritate si din prea putin respect de sine. Cand suntem invidiosi, incetam sa mai credem in noi insine si inzestram obiectul invidiei cu toate atributele ideale pe care noi nu le posedam.

Deoarece invidia este o emotie atat de incomoda, de multe ori facem eforturi mari pentru a nu-i simti impunsaturile dureroase. Alegem rolul criticului, spunand ca obiectul invidiei nu are nici o valoare. Insa un ascultator atent poate simti foarte repede invidia in astfel de critici dispretuitoare, care pot rani foarte tare persoana careia ii sunt adresate.

De ce in alte tari nu-ti poarta nimeni simbetele ca si in Romania, de ce nu exista invidie intre colegi la locul de munca, de ce pe colegul strain nu-l intereseaza cind plec si cind ma reintorc(il intereseaza pe cel roman in schimb), de ce intr-un office strain fiecare stie sigur ce atributii are si aia e litera de lege, deci nimeni nu face munca colegului, de ce nu se birfeste in office-urile de aici?
Mentalitatea, aia e buba!!!

Voi prezenta in randurile urmatoare cateva citate legate de tema noastra- INVIDIA:

1.    „Se pare ca invidiem, mai mult decat pe altii, pe aceia care se ridica prin singura putere a aripilor

   lor, si se despart de cusca in care ceilalti raman inchisi.”

2.    „Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.”

3.    „A invidia=a te recunoaste interior.”

4.    „Invidia este de o mie de ori mai teribila decat foamea,fiindca este o foame spirituala.”

5.    Sf. Vasile cel Mare: „Nu-l invidia pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa si pe cel intelept pentru stiinta sa, caci toate acestea sunt mijloace ale virtutii doar pentru cei care le intrebuinteaza bine, pentru ca fericirea nu sta in el insele.”

6.    „Invidia nu se poate ascunde, ea acuza si judeca fara dovezi, ea mareste defectele , ea are denumiri enorme pentru cele mai mici greseli, graiul ei este plin de fiere, de exagerari si de ofense.”

7.    „Nu exista semnmai bun al reusitei, decat ura si invidia celorlalti.”

8.    „Invidia este un fel de intristare pentru fericirea de care ni se pare ca se bucura egalii nostri.”

9.    „Pietrele nu sunt aruncate decat in copacii cu fructe de aur.”

10.  „Invidia este un vultur ce sfasie fara incetare pe cel care il adaposteste la sanul lui.”

11.  „Invidia este umbra credincioasa a admiratiei.”

12.  „Invidia spune ceea ce este vatamator , nu ceea ce este adevarat.”

13.  „Nelucrarea hraneste invidia si ai dori sa-i nimicesti pe toti, pentru ca n-ai putut sa inaintezi tu.”

14.  „Invidiosul nu se simte bine nici singur; numai nenorocirea altora poate sa faca bucuria lui.”

15.  „Invidia si ura se unesc mereu si se intaresc una pe alta in aceeasi persoana; si nu le deosebesti pe una de alta decat prin faptul ca una tine de persoana si alta de starea si de categoria sociala.”