luni, 31 ianuarie 2011

Sentimente

Iata cateva cuvinte despre sentimentele pe care le traim de zi cu zi

Pe această planetă există multe sentimente. Noi le distrugem. Pentru că nu avem milă unii de alţii şi nu ne iubim. Unii dintre noi înţeleg ce este iubirea, dar unora nu le pasă decât de violenţa şi crimele care apar la televizor. Trebuie să ne uităm în oglindă şi să spunem ceea ce gândim, ce credem despre noi. Nu să spunem cum spun alţii „hahaha! Cum arată ăla! Uită-te la el cât e de urât!” Acestor cuvinte trebuie să le răspundem cu un NU! Să spunem „STOP” jignirilor şi tratărilor fără pic de respect. Dumnezeu ne-a creat pentru a fi între noi ca fraţii. Să nu rostim vorbe urâte unul altuia. Unii copii s-au dus pe drumul uitării de amărăciune. Unii copii n-au ce mânca şi cu ce se îmbrăca, iar noi ne batem joc de persoanele cele apropiate, şi atunci când ai nevoie de ele, nu mai ai pe cine să chemi, deoarece i-ai îndepărtat pe toţi de lângă tine. Uită-te mai atent la tine, atunci când te duci la oglindă şi vezi ce ţi se potriveşte! Să-ţi baţi joc de copiii orfani sau care nu au ce mânca şi unde dormi, sau poate chiar să îţi baţi joc de proprii tăi prieteni...sau să o iei pe drumul cel bun, să fii credincios, să ai milă de cei fără adăpost şi să stai în banca ta?
Mulţi copii acum o vreme nu ştiau ce este un restaurant, ce e un mall sau ce sunt dulciurile...ştiau doar să fie cuminţi, să fie ascultători, să facă mereu curat atunci când le spune mama sau tata...dar acum mai e aşa? În foarte puţine cazuri se mai întâmplă aşa ceva, dar restul sunt emo, ţipă la părinţi, ba chiar unii işi mai lovesc părinţii. Alţii rostesc părinţilor cuvinte urâte şi nu îi respectă. Unii au parte de dragoste, alţii nu mai ştiu ce înseamnă iubirea din partea părinţilor. Unii copii sunt doar loviţi, îndepărtaţi şi fără dragoste din partea părinţilor din cauza unor boli a unei persoane din familie sau moartea unuia dintre fiii lor. Aceşti copii işi doresc alinarea părinţilor la greu, atunci când au nevoie de ei. Dar nu au parte de aşa ceva. Colegii care le înţeleg situaţia mai alină acei copii.
Însă copiii care au parte de iubire de la părinţi spun că se simt sufocaţi. Dar nu îşi dau seama că acei părinţi vor să simtă că fiul sau fiica lor e alături de ei, şi că îi iubeşte. În unele cazuri, părinţii transmit tristeţea lor copiilor. Şi copiii transmit tristeţea părinţilor. Dar, oameni buni, nu credeţi că ar trebui să ne respectăm şi să avem grijă unii de alţii? Părinţii au avut grijă de noi în copilăria noastră şi ne-au oferit tot ce am vrut, iar noi trebuie să îi îngrijim pe ei la bătrâneţe. Iar copiii care nu vor să asculte următorul meu sfat nu ştiu pe ce drum vor merge. Poate îşi vor da seama cândva că trebuiau să facă asta. „Cuvintele frumoase trebuie rostite mereu în faţa persoanelor iubite, şi nu cele urâte.”
Asta te poate duce la ceva mai mult decat la o simplă prietenie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu